Aeroportul Tuzla, caz unic: locul 2 național în topul mișcărilor de aeronave în 2016, fără ajutor financiar european sau de la Stat

Aeroportul Tuzla, singurul aeroport privat din România, s-a clasat în 2016, conform datelor oficiale ale Asociației Aeroporturilor din România, pe locul 2 în topul mișcărilor de aeronave. Poziția ocupată vine după ani la rând în care aeroportul de la malul mării a înregistrat creșteri spectaculoase.

Numărul de mișcări este, cu siguranță, cea mai importantă unitate de măsură atunci când măsurăm activitatea, munca și eforturile depuse pe un aeroport.

Spre deosebire de 2015, creșterea înregistrată de Aeroportul Tuzla este de 230%, adică un total de 22.000 de decolări și de aterizări și de 15.288  de pasageri transportați, cifră care face ca aeroportul de la malul mării să fie “cel mai dinamic din România”.

„Locul 2 după Otopeni în privința mișcărilor de aeronave este pentru Tuzla și, de fapt, pentru orice aeroport din topul național, o adevărată performanță. Pe noi ne bucură că am obținut acest rezultat chiar în anul în care se împlinesc 50 de ani de la prima misiune de zbor pe baza Tuzla – realizată de către piloții AVIASAN. Este modul nostru de a continua traditia și prestigiul AVIASAN. Ne onorează și ne motivează să continuăm în aceeași direcție” – a declarat Adrian Vasilache, directorul general al Regional Air Services.

„Modernizat exclusiv din bugete proprii și fără vreun ajutor din partea Statului, Aeroportul Tuzla înregistrează an de an rezultate remarcabile. Acestea, împreună cu poziția geografică favorabilă în sudul litoralului românesc și foarte aproape de linia țărmului, dar și de platformele continentale de explorări maritime și de Bulgaria reprezintă atuuri pentru implicarea companiei în strategiile pentru dezvoltarea regională. RAS Tuzla demonstrează că este un partener de încredere”, asigură Mugurel Toma – Director Aeroport.

Aeroportul Tuzla a fost înființat în 1999 chiar în localitatea Tuzla și este singurul aeroport din România care utilizează o pistă înierbată. Totodată, este locul în care au fost înființate primele școli private de pilotaj și de parașutism de la noi. Oficialii aeroportului afirmă că nu au accesat niciodată fonduri europene și nu au beneficiat niciodată de o formă de sprijin din partea Statului. Activitatea de aici este influențată de infrastructură, aeroportul fiind limitat la misiuni de transport de pasageri/mărfuri doar cu avioane mici și medii, zboruri cu elicoptere până la clasa A de performanță, inclusiv cele care operează pe platformele marine, școală de zbor, zboruri medicale, activități de parașutism, publicitate aeriană, supraveghere aeriană foto și video și zboruri utilitare în agricultură.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*