Cum am zburat de Ziua Independenței, la peste 10.000 de kilometri de casă, alături de membri celei mai mari formații de aeronave construite în garaj, din lume

Internetul este un loc magic, căci te ajută să cunoști oameni. Zborul și Aviația îl depășesc însă: prin dragostea și pasiunea pentru domeniu se sparg toate granițele și se formează o mare familie.

Acum câțiva ani, îl cunoșteam, pe Facebook, pe Eddy. Un român care a plecat în Statele Unite încă din anii ’90. Acolo, și-a construit o viață nouă piesă cu piesă, așa cum și-a construit și avioanele: Mai întâi unul modest, de agrement, apoi unul de acrobație, iar acum lucrează la un biplan. Tot de acrobație. Eddy alocă cel puțin două ore pe zi Aviației, când termină programul la The Clock Master, ceasornicăria de poveste pe care a înființat-o în ținutul Orange County, unde locuiește de peste 20 de ani. “Microbul” zborului l-a luat cu el din România. Iubește Aviația încă din adolescență, când își petrecea timpul pe Aerodromul Clinceni, ca parașutist sportiv.

Odată cu finalizarea RV-ului său de acrobație, Eddy a intrat în familia posesorilor acestui tip de aeronave construite din kit și, totodată, a devenit membru al celei mai mari formații de aeronave construite în garaj, din lume. Au bifat și un record mondial în acest sens, zburând 50 odată, în deschiderea unei curse Nascar.

Acum puțin timp, prietenul meu Eddy a venit în România. Ne-am văzut, unde altundeva, pe câmpul de la Clinceni, locul adolescenței sale. În cele prea puține ore petrecute împreună, acesta m-a teleportat, prin poveștile spuse, în trecut, într-o perioadă fascinantă despre care știam puține istorii. La plecare, i-am lăsat câteva stickere cu blazonul acestui blog, alături de speranța că o parte din ele își vor găsi un loc pe avionul său de acrobație, aflat într-un hangar de pe un continent îndepărtat

Ieri, Eddy mi-a făcut o surpriză: A lipit blazonul sebastian-radu.ro pe aeronavele mai multor colegi de echipă, inclusiv pe un legendar Boeing Stearman. Astfel, am zburat de Ziua Independenței, la peste 10.000 de kilometri de casă, alături de membri celei mai mari formații de aeronave construite în garaj, din lume. Ce-i drept, doar cu numele. 🙂

sebastian radu

 

 

Mulțumesc, Eddy! Mulțumesc, prieteni zburători!

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*