Castelele de basm ale României

Castelele de basm ale României. Fiind copii, cu siguranţă am ţinut în mâini o carte cu poveşti şi ne-am lăsat duşi de magia lecturii basmelor şi a istoriilor scrise de diferiţi autori. Cine oare din noi nu şi-a dorit măcar pentru câteva momente să se trezească în poveste? Acolo unde eşti înconjurat de regi şi prinţese, de ostaşi plini de vitejie, de castele maiestuoase, mese copioase, unde binele întotdeauna învinge răul şi toţi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

castele de basm ale romaniei castelul corvinilor

Sensul de basm treptat s-a contopit cu realitatea şi dacă am ajuns să nu mai credem în poveşti, încercăm să creăm din viaţa noastră propriul basm. Putem adăuga câteva ingrediente pentru a întări acest concept, care promit că ne vor purta pe aripi de poveste: vizitarea castelelor care s-au păstrat de-a lungul timpului.              

Castelele au farmecul şi doza lor de magie. De la fortăreţe medievale construite din lemn, la cele din piatră, acestea reprezintă o fascinantă alternativă de a te întoarce înapoi în timp. Îţi oferă posibilitatea să trăieşti o avalanşă de stări care pun stăpânire pe tine fără să îţi dai seama. Aflându-te în interior, simţi cum te cuprinde aura plină de mister care domneşte de sute de ani. Şi cum acestea au fost create cu scopul să protejeze o familie nobilă împotriva unui război, anturajul prinde viaţă şi parcă auzi de după pereţii groşi şi reci ecouri ale tunurilor, armelor de foc, strigăte de frică şi curaj, muzica şi veselia balurilor sau pur şi simplu te îndrăgosteşti de ele. Aşadar, pentru o doză de senzaţii tari şi de neuitat, îţi recomandăm ca următoarea destinaţie turistică pentru o vacanţă de vis să fie faimoasele şi renumitele castele din România.

Castelele de basm ale României:

Castelele de basm ale României: Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor sau cum a mai fost botezat, Castelul Hunedoarei sau al Huniazilor, păstrează încă ecouri ale secolului XV. Arhitectura gotică cu inspiraţie franceză a castelului, care domina în acea perioadă şi care impunea bolta în arc frânt sau ogiva ca elementele predominante în construcţii, împreună cu nemaipomenitul pod de acces în cetate, îi conferă pe merit statutul de castel de poveste. Legendele şi povestirile legate de trecutul castelului te lasă fără cuvinte şi se cer a fi explorate în detaliu. Presupuneri precum că este locul unde Vlad Ţepeş a fost ţinut ca prizonier, că cetatea a suportat trei incendii şi că probabil este bântuit de stafia unei femei care a fost acuzată de înşelarea soţului şi executată, îl fac mai misterios şi mai atrăgător pentru cei atraşi de mistică. Tezaurul compus din tehnică militară ca arme de luptă, de elemente arheologice ca ceramică, piese metalice şi osteologice provenite din săpături, etnografie ca unelte şi piese specifice acestui teritoriu, artă decorativă şi colecţii de monede ce reprezintă secolul XVI – XIX, sunt de-a dreptul fascinante. Deasemenea, în unele încăperi se mai păstrează pictura murală şi poate fi admirată în toată splendoarea ei. Femeia cu mărul regatului în palmă, bărbatul care oferea femeii un inel cu sigil, asemănător inelului cu blazonul Huniazilor, în timp ce femeia îl refuza, fac parte din fresca de o importanţă istorică însemnată şi foarte apreciată.

Castelele de basm ale României: Castelul Bran

castelul-bran

Nu putem vorbi de castele faimoase din România fără a trece în listă şi splendidul castel Bran, numit şi castelul lui Dracula. A devenit recunoscut în întreaga lume datorită legendelor legate de contele Dracula. Deşi Vlad Ţepeş nu a locuit aici niciodată, ci doar a apărat cetatea, celebrul film “Interviu cu un vampir ”, a fost înregistrat aici şi scotea în evidenţă presupuneri referitoare la trăsăturile de vampir ale voievodului muntean, fapt pentru care a primit numele de castelul Contelui Dracula.  Poate este o coincidenţă, dar faptul că acesta îşi are existenţa sus la înălţime, pe o stâncă în apropierea oraşului Braşov, întăreşte ideea că face parte din topul celor mai vizitate și mai frumoase castele din România. Vârful de colină a fost ales cu scop strategic şi militar. Castelul lui Dracula este un loc plin de misticism, care ascunde camere ce iau viaţă prin zgomote ciudate şi spaţii întunecate, detalii interesante pentru cei neînfricaţi şi dornici de adrenalină.                                            

În ciuda faptului că aici parcă legendele se transformă în realitate, acesta este un complex muzeal foarte preţios, care cuprinde cele 4 etaje ale edificiului. Aici poţi admira obiecte caracteristice secolului XX, achiziţionate de regina Maria, ultima regină a României, cunoscută pentru dragostea faţă de colecţionarea mobilei şi a obiectelor de iluminat. Deasemenea, te aşteaptă colecții de arme și armuri interesante, colecţii din ceramică, iar curtea castelului găzduieşte un mic muzeu cu case tradiționale specifice zonei Rucăr – Bran, vegheată de munții Leaota, Bucegi, Iezer-Păpușa şi Piatra Craiului.

Castelele de basm ale României: Castelul Peleș

castelul peleș

O construcţie aproape pur românească, faimoasă în întreaga lume, este Castelul Peleş, situat în Valea Prahovei, Sinaia. Ridicat la inițiativa primului Rege al României, Carol I, între anii1873 – 1914, este cea mai cunoscută reşedinţă regală din ţară, care în trecut a avut rolul de spaţiu pentru diverse vizite oficiale, unde aveau loc chiar şi festivităţi militare.                               

Castelul a fost înălţat pe baza unor materiale autohtone, cărămizi, pietriş din râul Prahova, piatră extrasă din carieri şi lemnul din pădurile de prin apropiere. Faimoasa construcţie a devenit o capodoperă a unor zidari şi tâmplari români cu mâini de aur, fapt pentru care este unul dintre cele mai superbe castele din Europa, cu arhitectură în stil neo-renascentist german.                              

Din start, Peleş a uimit întreaga lume cu elementele de modernism. Fundaţia din beton, cele 170 de odăi erau dotate cu încălzire, acesta având uzină electrică proprie, situată pe malul pârăului Peleş, cu aspirator şi chiar cu existenţa unui ascensor.                                                   

Castelul reprezintă şi un adevărat muzeu, fiind foarte populat, ramificat în săli, care poartă diverse denumiri ca sala de muzică, de teatru, sala Maura, Florentina sau sălile de arme. Acestea tăinuiesc colecţii foarte valoroase de picturi, statui din piatră, tapiserii, elemente de mobilier, diverse obiecte ornamentale din ceramică, porţelan şi argint, armuri, motiv pentru care sunt bine străjuite de paza militară, cu camere video şi supraveghetori.

Biblioteca regală este la fel un punct de atracţie datorită colecţiilor de cărţi rare cu coperţi din piele şi tipărite cu litere de aur. Aici îşi are loc uşa secretă din spatele unui raft cu cărţi, care era o potecă spre încăperile castelului unde regele se putea refugia.

Castelele de basm ale României: Castelul de lut din Valea Zânelor

castelul de lut de la valea zanelor castelele de basm ale României

Pentru cei care visează să se rupă de realitate şi şă ajungă în poveste, în locurile din care nu ai mai vrea să pleci, există un castel care de-a dreptul este rupt din basme. Castelul de Lut din Valea Zânelor, situat în Sibiu, este un colţisor de rai, unde domneşte liniştea şi fericirea şi care te poartă într-o altă dimensiune, cea a zânelor, a hobbiţilor şi a piticilor din poveşti. Exteriorul dat cu var şi nisip îţi insuflă că acesta este departe de război, de a fascina prin aspect, de lacăte şi porţi din fier, de arhitectura dură şi rece. Un castel ridicat anume pentru a fi punct turistic, unde te delectezi la maxim de ingeniozitatea exteriorului extravagant şi neobişnuit, care a văzut lumina zilei dintr-o combinaţie de argilă, nisip, paie, pământ şi apă. Acoperişul este din şindrilă de arbore rășinos de munte, iar turnurile sunt din piatră de râu, fiind zidite cu var și nisip. Interiorul are zece odăi, sau mai degrabă le-ai dezmierda cămeruţe, având fiecare intrare aparte. Aici se pare că s-a uitat de existenţa formelor geometrice exacte și de designul încărcat. Simplitatea, în acest caz, a demonstrat că unele detalii pur şi simplu cioplite redau totuşi atâta uimire şi frumuseţe!

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*