Am fost la un Curs de Conducere Defensivă și am aflat pe propria piele cât de fragili, dar și cât de periculoși suntem pe șosele | Cum am învățat să nu mai subestimez mersul cu mașina

După ce am sărit cu parașuta și după ce am zburat cu o mulțime de tipuri de avioane – chiar și cu capul în jos, într-unul de acrobație, aș fi spus că nimic de la sol nu mă va putea speria prea ușor. Cu atât mai puțin propria mașină, pe care, pentru prima oară, am simțit nevoia să o tratez asemeni unui jocheu care își alintă și se împrietenește cu armăsarul, înainte de a-l călări.

O vizită la Academia Titi Aur (ATA – cel mai complex și performant autodrom din Europa de Est), unde am avut ocazia să urmez un Curs de Conducere Defensivă, mi-a schimbat complet percepția asupra relației dintre mine, conducătorul auto – mașina pe care o conduc și ceilalți participanți la trafic.

Crezi că ești un șofer bun? Cu siguranță crezi asta despre tine. Și eu aș fi spus asta despre mine, înainte de a intra pe ușa Academiei. Dar m-am înșelat. Într-adevăr, poate faptul că petrec aproape 3 ore pe zi la volan, în drum spre job și înapoi spre casă, mă face să fiu un șofer mai bun decât cei care ies cu mașina doar duminica sau când pleacă în concediu. Probabil că același argument l-ai folosi și în cazul tău. Dar de aici și până la a spune „sunt un șofer bun” este o cale infinit de lungă, și am să îți povestesc în continuare de ce.

Totul începe de la Școala de Șoferi, unde marea majoritate a elevilor sunt pregătiți să obțină carnetul, să devină simpli participanți la trafic, nu șoferi care să își cunoască mașina și să dobândească o atitudine corespunzătoare. De la această premisă a luat naștere Cursul de Conducere Defensivă la care am participat: de a îi ajuta pe conducătorii auto să își îmbunătățească abilitățile, prin oferirea de cunoștințe în privința conducerii defensive și a aplicării tehnicilor acesteia, de a le îmbunătăți relația cu mașina în condiții limită, de a îi face să conștientizeze riscurile asociate conducerii unei mașini pentru ca, în final, să contribuie la reducerea numărului de accidente rutiere.

„Țara noastră este pe primul loc la nivel european în ceea ce privește accidentele rutiere cu victime”.

Ne-a spus trainerul încă din primele minute de teorie din cadrul cursului, și imediat ne-a arărat un grafic care să îi susțină afirmația. 420 de morți pentru fiecare 10 milioane de kilometri parcurși. Da, în România. Pare puțin? Pare mult? În condițiile în care media europeană este de 80 de morți, este tragic. Chiar și bulgarii stau mai bine la acest capitol, cu 241 de morți la 10 milioane de kilometri.

Ce este conducerea defensivă?

Nu este despre ceilalți, este în primul rând despre noi. Este despre a încerca să ne apărăm de pericolele care apar, în primul rând din greșelile pe care le facem noi, iar apoi ceilalți. Conducerea defensivă este un mod de a gândi pe care nu îl putem dobândi decât înțelegând foarte bine riscurile la care ne supunem atât pe noi, cât și pe cei de lângă noi.

Când ai folosit ultima oară telefonul mobil în timp ce conduceai? Fii sincer. Hai să îți spun și eu, pentru a te încuraja să te „spovedești”: îl butonez mereu. Cu toate că la plecare îl am într-un buzunar de la pantaloni, jachetă sau rucsac, aglomerația de pe drum mă determină să îmi fac de lucru cu el.

Dacă ți-aș spune că, dovedit statistic, riscul de a avea sau de a provoca un accident crește de 22 de ori atunci când citim un mesaj, l-ai mai deschide până la destinație?

Eu unul nu voi mai face asta, de acum înainte.

Din ce ne-a prezentat trainerul Academiei Titi Aur, în prima parte a cursului – cea de teorie, am aflat că la o viteză de doar 36 de kilometri pe oră, înaintăm cu 10 m/s, ceea ce face ca o simplă privire în telefon să însemne câteva zeci de metri parcurși cu neatenție.

Conducerea defensivă începe cu o comunicare corectă: utilizarea luminilor de întâlnire, care ne fac cu câteva zeci de procente mai vizibili, chiar și pe timp de zi,  circulatul cu geamuri, faruri, oglinzi și stopuri curate,  respectarea regulilor de circulație și, mai ales, a celorlalți participanți la trafic.

De câte ori nu ai refuzat să lași o altă mașină să intre în coloana ta, deși era aglomerat și nu aveai unde să avansezi mai mult? Mai toți o facem periodic, dar să știi că o astfel de atitudine nu ne face șoferi mai buni

Tot în prima parte a cursului, ni s-a mai prezentat un aspect important al conducerii defensive, pe care personal îl știam încă de pe vremea de când aveam scuter, fiind nevoit să îl deprind pe propia piele: anticiparea. Anticiparea greșelilor celorlalți participanți la trafic, anticiparea modificărilor stării părții carosabile și a modului în care acestea ne pot influența rulajul, utilizarea regulii celor două secunde. Anticiparea comportamentului pe care îl pot avea pietonii, atât de expuși neatenției șoferilor, dar și a lor (atunci când se bazează că sunt alții vigilenți și pentru ei).

Citește și: Cel mai nou proiect auto din România. RIVALS duce cursele de stradă pe circuit

De câte ori nu ai întâlnit în trafic acel șofer care s-a lipit de portbagajul tău, așteptând să te depășească? Aproape că zilnic întâlnești unul, nu? Cum ai reacționat? Recunosc, eu calc frâna și îi testez reacțiile. Cum este corect să reacționăm? Să mărim distanța față de vehiculul din față, pentru ca în cazul unei frânări de urgență a acestuia, noi să avem suficient spațiu să frânăm lent, iar cel din spatele nostru să nu intre în noi. Hai că la asta nu te-ai fi gândit, vezi? Ți-am zis încă de la început că nu suntem șoferi atât de buni pe cât credem…

Cum arată viața fără conducere defensivă?

Acum am să mai fac încă o mărturisire: chiar dacă pe parcursul celor 4 ore de teorie am aflat o mulțime de lucruri noi, tot nu am fost convins (sau prea convins) de riscurile pe care le implică exploatarea neadecvată a unui vehicul. Dar cum practica bate întotdeauna teoria…

Am avut ocazia de a afla, pe propria piele, cum arată viața fără conducere defensivă. Sau mai bine zis: cât de fragili, dar și cât de periculoși suntem pe șosele.

Cu toții avem reacții nefirești atunci când auzim pe cineva că ne vorbește despre importanța folosirii centurii de siguranță. Eu recunosc, o port doar când conduc în afara orașului, căci urban nu prea am unde să ating viteze mai mari de 60 de kilometri pe oră.

După această experiență însă, am să o port probabil și în parcare. Grație simulatorului de impact din incinta Școlii de Conducere Defensivă, am înțeles cât de importantă este poziția corectă în scaun, dar mai ales centura (aia enervantă). Deși mașina în care am jucat rolul unui manechin Euro Ncap a avut doar 15 km/h, au fost suficienți să mă facă să înțeleg că nu este de glumit cu folosirea centurii de siguranță.

Vorba trainerului:

„Nu vă speriați, 15 km/h nu o să aveți decât printr-o parcare, ceva spațiu restrâns. În realitate o să aveți mult mai mult”…

Nici nu m-am liniștit bine în urma impactului, că am mai avut parte de un accident. De data aceasta o răsturnare. Două, de fapt. Una pe plafon și una pe o parte, ocazie cu care am aflat că centura de siguranță nu se desface dacă îți susține greutatea și că, pentru a te elibera (deși se recomandă ca în cazul unei răsturnări să rămâi în mașină), trebuie în primul rând să îți susții greutatea în mâini și în picioare, iar mai apoi să încerci să apeși butonul de la centură. Acest exercițiu a fost cred cea mai neplăcută experiență din viața mea. Privind de pe margine, părea ceva fun să te învârți cu mașina în aer, știind că ieși din ea întreg și că este doar un exercițiu. Mai ales pentru mine, ăla care a avut parte de atâtea aventuri aeriene.

Dar iată că m-am înșelat din nou…

Mi-au revenit însă rapid culoarea în obraji și zâmbetul pe buze când am ieșit afară, pentru ultimele simulări ale cursului de conducere defensivă: condusul unei mașini care supravirează (cu două volane, am înțeles că acest tip de autovehicul are și un patent de invenție), simularea unei semi-răsturnări reale cu autovehiculul (am mers pe două roți cu mașina, WOW!), acvaplanarea și frânarea de urgență, cu ABS și ESP și fără, pe o suprafață alunecoasă, la volanul unor Renault Megane GT de ultimă generație.

Trebuie să recunosc că astfel de încercări de frânare mai fac uneori, mai ales iarna, când vreau să știu pe ce mă pot baza și care este limita. Îți recomand să încerci și tu, nu vei mai fi atât de surprins de ce se întâmplă, vei știi ce ai de făcut pentru a nu pierde controlul mașinii, dar și care îi sunt limitele într-o astfel de situație.

Ar mai fi multe de spus despre ce am învățat în cele aproape 8 ore ale Cursului de Conducere Defensivă, însă nu voi mai spune, cu toate că sunt super-entuziasmat de toată această experiență și vreau să o împărtășesc tuturor.

Nu voi mai spune pentru că m-aș bucura sincer, mai mult, să îmi povestești tu, despre ce a însemnat pentru tine participarea la acest curs. Să îl urmezi și să începi să pui în practică cele învățate.

Mereu am spus că pur și simplu îi ador pe cei care își pun pasiunea în slujba societății, iar Titi Aur și gașca de instructori pe care a format-o în cadrul academiei sale sunt un adevărat model în acest sens. Pe lângă cursurile de conducere defensivă pe care le organizează la autodrom, aceștia au demarat proiectul Viața e A TA prin care își doresc să pregătească 1.000 de instructori auto din România, care să dea mai departe, ulterior, aceste învățăminte. Astfel, următoarele generații de șoferi vor avea conducerea defensivă în sânge, iar traficul și șoselele nu vor mai fi un mediu atât de ostil.

Un fel de Pay it Forward, nu?

Data viitoare când te urci la volan, sper să ai în minte experiența pe care ți-am relatat-o, dar și acest clip, de care să ții cont. Dacă îți dorești un trafic rutier mai bun, ține cont că schimbarea începe de la tine!