Bush Pilot. Este una dintre cele mai pline de satisfacții, dar și riscante profesii din lume. Bush Pilots își pun pasiunea pentru zbor, zilnic, în slujba locuitorilor comunităților izolate din regiuni precum Alaska. Au făcut un job din a opera aeronave cu roți gigantice, schiuri sau flotoare, de pe terenuri pe care nimeni nu le-a pregătit înainte pentru asta. Suportul lor operațional sunt animalele sălbatice care, de multe ori, se apropie curioase de aeronave, iar ieșirea la pensie din această meserie este garantată doar de încrederea în sine, în special în abilitățile de zbor, inventivitate și, peste toate, ascultarea instinctului de conservare.
Devon Holmberg s-a născut și a crescut în Aniak, Alaska, o regiune a cărei legătură cu lumea exterioară este reprezentată de avioane. Primele amintiri din copilăria Yupik eschimosului de 31 de ani sunt aeronavele care aterizau și decolau chiar din apropierea locuinței părintești. Cu toate că una dintre aceste amintiri, de la vârsta de 6 ani, este reprezentată de moartea tatălui său, într-un accident aviatic, Devon nu a ezitat în a își urma visul: de a pilota aeronave cu flotoare. Acum, el este ceritificat ca pilot comercial de avioane bush cu roți, schiuri și flotoare, pentru Regal Air, cea mai mare și solicitată companie de genul din întreaga lume.
Cum arată viața de Bush Pilot, prin ochii unuia? Ne spune chiar Devon, într-un interviu la fel de special precum jobul pe care îl are.
Cum a apărut Aviația în viața ta?
Am crescut într-un sătuc din Alaska, departe de orice drum accesibil, singura legătură a acestuia cu “civilizația” fiind căile aeriene. Prima mea amintire pe care o am, din copilărie, este că mă uitam la avioanele care aterizau sau decolau în apropierea locuinței părintești. La 3-4 ani deja știam că, într-o bună zi, am să fiu și eu la manșa lor. Mai mult, dorința a fost alimentată și de faptul că provin dintr-o familie în care ambii bunici au fost piloți și proprietari de aeronave, câțiva unchi și chiar tatăl meu.
Cu toate că tatăl meu a pierit într-un accident aviatic când aveam doar 6 ani, interesul meu pentru Aviație a rămas neschimbat. Am început să zbor încă de la 13 ani, iar la 17 am obținut licența PPL (Private Pilot Licence). Încă eram la liceu, la momentul respectiv!
Ulterior acestui moment, deși nu mai pilotase de ceva timp, bunicul meu a cumpărat un avion și am zburat împreună, o vreme, având astfel ocazia să “fur” din experiența și înțelepciunea pe care el le-a acumulat în zecile de ani în care a fost, la rândul său, un Bush Pilot.
La 19 ani am obținut și licența de pilot comercial (CPL), cât și cea instrumentală, pentru ca un an mai târziu să obțin și primul job în Aviație.
În următorii 8 ani, am zburat în McGrath, Alaska, devenind Pilotul Șef al Tanana Air. Ulterior, am zburat pentru Magnuson Air, o companie de Air Taxi, alături de vărul meu. Compania era însă micuță, activitatea era prea puțină pentru doi piloți care să zboare full time, așa că am ocupat și scaunul de management. În 2014 am decis să mă mut la Regal Air și să îmi urmez visul de a zbura avioane cu flotoare, lăsând Magnuson Air pe mâinile vărului meu, un profesionist desăvârșit în acest domeniu.
Ce sfat i-ai da eului tău, atunci când te-ai apucat de zbor?
Dacă aș fi conștientizat atunci ceea ce știu acum, poate că aș fi tratat lucrurile cu mai multă grijă. Mi-aș dori să îmi asum mai puține riscuri în primii ani de zbor.
Ce înseamnă Aviația pentru tine?
Aviația este, în primul rând, pasiune. Iubesc să zbor. Nu o consider un job, ci mai degrabă o pasiune din urma căreia am norocul să îmi câștig existența.
Ce lecții ți-a oferit, până acum, activitatea de Bush Pilot?
Cred că cea mai importantă lecție este aceea că… am învățat să spun NU. Am învățat să spun nu, de dragul siguranței mele și a pasagerilor. Am învățat că nu merită să mă expun unor riscuri de dragul confortului de a mă afla acasă, ori a nevoilor pasagerilor de a ajunge într-un loc, într-un moment în care condițiile nu sunt favorabile zborului sigur.
În zona în care locuiesc și lucrez, mai toți au pierdut prieteni sau membri ai familiei în accidente aviatice. Am învățat că Aviația nu iartă greșelile. La rândul meu, de-a lungul anilor, am pierdut mulți prieteni piloți, cu toții foarte, foarte experimentați a zbura în Alaska.
Totodată, aș putea spune că mă consider norocos că am avut ocazia să învăț despre managementul riscului și să zbor “inteligent”. Prin definiție, când spui Sigur… excluzi zborul, mai ales în zone precum cele în care eu pilotez zilnic. Tot ce se poate face este să minimizezi riscul și să organizezi activitatea în favoarea ta. Aici, a forța condițiile meteo devine un meci pierdut. Este ca și cum te-ai juca cu coada unui tigru: la un moment dat se va întoarce și te va mușca!
Zbori într-o zonă extrem de periculoasă, dar totodată ofertantă când vine vorba de peisaje. Care ar fi cele mai frumoase zboruri de care ai avut parte, în cariera ta?
Este dificil să nominalizez. Înainte de toate, cele mai frumoase sunt primele zboruri în simplă comandă. Primul zbor de la primul meu job în Aviație. Primul zbor cu flotoare, sau cu un multi-motor. Fiecare dintre acestea reprezintă startul a numeroase amintiri, precum aterizarea pe o mică bucățică de pământ, în adâncul munților, ori cu schiurile… pe câte un ghețar. În activitatea asta, nu există “cel mai frumos zbor”, căci fiecare îți oferă o perspectivă aparte.
Îmi spuneai că încerci, pe cât posibil, să minimizezi riscul. Totuși, ai putea nominaliza câteva zboruri periculoase, de care ai avut parte până acum?
Numeroase! Nu pot decât să îi mulțumesc Domnului că mi-a salvat pielea de multe ori. Aici aș putea nominaliza o întoarcere de 180 de grade într-o trecătoare, Merrill Pass, în condiții de vizibilitate zero. Mulți piloți și-au pierdut viețile astfel în zonă. Să zbori într-o trecătoare este ca și cum te-ai afla într-un tunel. Te poți păcăli foarte ușor: dacă zbori prea mult în așteptarea virajului, consecințele pot fi nefaste.
Care sunt cele mai mari provocări ale jobului de Bush Pilot?
Cele mai mari provocări sunt reprezentate, de cele mai dificile misiuni, în care trebuie să aterizezi pe bucăți foarte scurte și înguste de pământ, ori pe suprafețe foarte mici de apă. În aceste situații nu există loc pentru a greși. Totodată, în mijlocul pustiului nu ai macarale pentru descărcarea mărfurilor, așa că trebuie să ai bicepși bine calibrați.
Ca Bush Pilot, ai parte de un stres ridicat, în permanență: Nu există loc pentru greșeli.
Că tot a venit vorba de încărcătură, cea mai mare provocare, de care te lovești zilnic ca Bush Pilot, este să știi să estimezi și să raportezi greutatea la lungimea de “pistă” pe care o ai disponibilă. Dacă avionul este prea încărcat și supraestimezi lungimea de “pistă”, și mai ai și ghinionul ca vântul să nu fie de partea ta, lucrurile pot deveni cu ușurință periculoase, ca să nu zic fatale. Iar salvarea, în zonele vitrege și îndepărtate din Alaska, vine foarte greu, după mult timp.
Dar cea mai frumoasă parte a profesiei tale?
Trecând peste peisajele memorabile, cred că un aspect extraordinar al acestei profesii este faptul că ajungi să cunoști și să fii prieten cu tot orașul. Tu ești omul lor de legătură cu lumea exterioară. Le aduci corespondența, faci aprovizionarea magazinelor. Este o slujbă solicitantă, dar plină de satisfacții.
Dacă te-au cucerit povestea și pozele lui Devon, îi poți urmări în continuare activitatea, pe contul său de Instagram.
Citește și alte interviuri din seria #OameniAiAviației