Frica de zbor afectează 1 din 3 persoane, iar principala cauză a acesteia este necunoașterea. După ani în care doar am cochetat cu această idee, de a îmi pune pasiunea pentru avioane în beneficiul societății (din afara domeniului aviatic), m-am consultat și mi-am unit ideile cu prietenii de la Aeroclubul României, cu psihologul Lucian Negoiță, cu avocații departamentului de Drept al Aviației de la ONV LAW și cu pilotul de drift Marius Mitrache și am anunțat workshopul “Nu îmi e frică să zbor”. În doar câteva zile de la înscriere, toate cele 15 locuri puse la dispoziție au fost depășite de cererile pentru participare, lucru care ne-a bucurat teribil și ne-a făcut să ne gândim deja cum va arăta ediția a II-a.
Până la ea însă, pe 2 februarie, începând cu orele 19:00, ne vom întâlni la sediul Aeroclubului României. Preț de 2 ore și jumătate, cei prezenți vor afla cum funcționează un avion și tot ce se întâmplă din punct de vedere tehnic în timpul zborului, cum să își controleze emoțiile și, nu în ultimul rând, ce drepturi au în calitate de pasageri. Căci da, riscul de a ți se pierde bagajul este mai mare decât a te răni sau muri în timpul zborului. Sperăm ca oferind toate aceste instrumente ale cunoașterii, cei prezenți vor uita de frica de zbor.
Trebuie să recunosc faptul că sunt tare entuziasmat de eveniment. Atât de entuziasmat încât citesc și recitesc ceea ce oamenii mi-au trimis, ca motiv de participare atunci când s-au înscris, de ce le este frica de zbor și de ce își doresc să treacă peste aceste momente. Îmi dau seama că vom avea ocazia să schimbăm viața câtorva persoane! În continuare, am să redau câteva dintre motivele lor pentru care au ales să ne ofere 2 ore și jumătate prețioase din timpul lor. Workshopul este, după cum am spus, gratuit. Sau asta cred cei care vor veni. Pentru noi, organizatorii, faptul că cineva ne-a acordat atâta încredere încât să se înscrie… este o răsplată neprețuită.
Doresc să vin la acest workshop, pentru că am obținut bursă în cadrul programului Erasmus, iar în luna aprilie a anului viitor, va trebui să merg în Germania. Dacă acum, tocmai ce am refuzat o vacanță de Crăciun în Anglia, pentru că “mi-e frică să zboooorrrrr!!”, la anu’, că mi-e frică sau nu, sunt obligată să zboooor!!! Mulțumesc!
Îmi doresc enorm să-mi înving teama de zbor. Când am început să zbor cu avionul, așteptam cu nerăbdare să vina ziua când decolez. Treptat, mânată de soțul meu, care are o mare frica de zbor, și văzând atâtea incidente cu avioane, am căpătat teamă de avioane și frica de zbor. La ultimul zbor chiar a trebuit să recurg la medicamente pentru a mă liniști. Îmi doresc ca acest workshop să-mi schimbe modul de gândire, pentru a putea trece peste această teamă. Îmi doresc să particip cu soțul meu, pentru a asista și el la explicațiile date de specialiști. Vă mulțumesc.
Fac atacuri de panică aproape de fiecare dată cand zbor. În cel mai bun caz – sunt moartă de frică și număr minutele până la aterizare. Vreau să mă bucur de vacanțe în locuri mai îndepărtate. Până acum nu m-am încumetat să fac călătorii cu avionul mai lungi de 4-5 ore.
Am zburat doar o dată, până în China. Au fost, în total, 6 zboruri, și de fiecare dată m-am urcat în avion cu inima cât un purice. Experiența a fost una bestială, dar ideea de a mă urca iar în avion încă mă sperie.
Aș dori să particip la acest workshop pentru a afla mai multe detalii privind sursa și cauza fricii de a zbura. Am zburat prima și singura dată în urmă cu 2 ani, iar experiența a fost una neplăcută, deși nu am întâmpinat evenimente în timpul zborului. Consider și sunt conștient că frica de zbor atrage după sine o serie de limitări. Sunt tare curios să aflu care ar fi o posibilă modalitate de a o învinge.
Salut, îmi doresc tare mult să scap de această teamă de a zbura cu avionul, deoarece vreau să mă bucur de toată experiența și să nu fiu atât de stresat. De aproape fiecare dată când m-am urcat în avion am consumat o cantitate destul de mare de alcool pentru a-mi stăpâni frica de zbor, iar experiența nu a fost deloc plăcută.
Doresc să cunosc procedurile și pregătirile de zbor și să înțeleg cum funcționează un avion; consider că, în cazul meu, frica de zbor rezultă din necunoaștere și din faptul că nu am control asupra avionului.
Îmi este frica de zbor! Fiecare celulă a corpului meu strigă “ajutor” de fiecare dată când mă urc într-o aeronavă. Totul începe din momentul în care îmi planific o călătorie. Dacă se prăbușește avionul? Dacă pilotul nu s-a odihnit suficient? Dacă, dacă, dacă… Prietenii mei spun că cine zboară cu mine nu se mai urcă nici în autobuz…
Din această cauză, călătoriile mele sunt destul de limitate. Orice informație care ar putea să ajute la diminuarea stării de anxietate este binevenită!
Am 29 de ani și sunt inginer IT în cadrul unei multinaționale.
Problema majoră pe care încerc să o rezolv de ceva timp este frica de zbor, mai precis de a trece peste teama de prăbușire din cauza unor defecțiuni mecanice sau electronice ale aparatelor de zbor. Prin prisma serviciului a trebuit să călătoresc de câteva ori cu avionul și sincer nu m-am bucurat niciodată de ideea că voi fi trimis cu avionul, chiar dacă pe banii companiei.
Mă tot gândesc dacă în mod subconștient am refuzat să încerc a primi delegații în Statele Unite sau China, din cauză că implică un zbor mult prea lung și astfel sansele de a nu supraviețui cresc. Știu că poate suna prostesc, dar efectiv nu pot controla această teamă.
Am avut de câteva ori unele situații în care apropiații mi-au explicat că ar fi atacuri de panică, dar nu mi-e clar. Dacă merg cu metroul și închid ochii crezând că sunt în avion, îmi transpiră mâinile.Când am văzut filmul “The Flight”, cu Denzel Washington, din nou am avut mâini transpirate, puls crescut și noduri în stomac. Mă deranjează că nu pot controla reacția.
La insistențele soției, am citit o carte despre zborul cu avionul, scrisă de către un fost pilot de linie, dar nu m-a ajutat prea mult. Încă evit vacanțele unde trebuie să ajungem cu avionul și mai mereu propun ca destinație orice oraș unde putem ajunge cu mașina.
Foarte bun articolul pentru cei care au teama de zbor. E foarte important sa ne depasim fricile. Suntem mai puternici decat ele.