George Rotaru are 33 de ani și iubește avioanele încă din copilărie, când le vedea pe cer din curtea casei bunicilor. Este de 6 ani Director General al Aeroclubului României, instructor de zbor pe avion și planor, pilot de acrobație – cap al formației Hawks of Romania și, nu în ultimul rând, unul dintre „creierele” mitingului aviatic pe care îl vedeți de câțiva ani pe Aeroportul Băneasa – BIAS (Bucharest International Airshow
Aeroclubul României își desfășoară activitatea în 15 locații din țara noastră şi nu doar educă anual circa 900 de tinerii români pasionaţi de aviaţie, ci îi şi perfecţionează pe cei care şi-au găsit deja vocaţia. În spatele acestei instituții se află un om care și-a trecut pe planul doi principala activitate și pasiune – pilotajul, un om care și-a strâns aripile sub un birou îngropat în hârtii, un om care dorește să aducă prestigiu instituției care l-a făcut ceea ce este acum.
Cum a reușit să aibă tot acest succes profesional? Cum se organizează? Ce a reușit să facă pentru aviația din România în tot acest timp? Am stat de vorbă în exclusivitate cu managerul și pilotul, pentru revista CARIERE.
Care este synopsisul carierei dvs. profesionale?
ROTARU: Totul a început cu avioanele pe care le vedeam din curtea bunicilor. Apoi, am descoperit revista Modelism, o revistă care, între timp, a murit. Aceasta a servit multora, printre care și mie, ca sursă de informare în aviație, marină și tancuri. Ei bine, decupam pozele cu avioane din Modelism și le colecționam, alături de surprizele de la guma LAZER, un soi de gumă TURBO, dar cu imagini cu avioane și tancuri.
Apoi am aflat de existența liceului de aviație, un liceu de mecanici de aviație. Am aplicat, deși, la vremea respective, tinerii asemeni mie se îndreptau către profilul informatic. Atunci, la admitere, am ajuns pentru prima oară în viața mea, în apropierea unui avion, școala având câteva aparate dezafectate, expuse pe post de material didactic. Am luat admiterea și m-am încadrat la clasa de Motoare, unde l-am cunoscut pe prof. Predescu. Acesta, văzând cât de pasionat sunt de aviație, mi-a sugerat cursurile organizate de către Aeroclubul României. Nu am stat pe gânduri: cum s-au organizat înscrieri, m-am dus la parașutism, cum înțelesesem eu, din revistele „Sport și Tehnică”, că ar fi bine să începi.
Oricât ți-ai dori însă ceva, viața, de fiecare dată, te surprinde. La momentul respectiv, pe mine m-a surprins într-un mod neplăcut: am fost nevoit, din cauza unor probleme personale, să amân momentul începerii activității practice de pe câmpul de zbor. M-am întors după un an, când l-am cunoscut pe domnul Popovici Dumitru, comandantul de atunci al detașamentului planorism. Acesta m-a convins să las deoparte săritul din avioane și să învăț tainele zborului liber, pur.
Am reușit să obțin brevetul de planorism în toamna aceluiași an, grație implicării de care am dat dovadă. Ori de câte ori aveam ocazia, ajutam mecanicii, instructorii, câștigându-mi zboruri suplimentare, alături de simpatia lor.
După obținerea titlului de „pilot planorist” am început zborul de performanță. Acesta a fost și momentul în care m-am lovit de problemele din Aeroclub. Sistemul, fiind instituție de stat, avea lacune și mari lipsuri financiare. Ajunseserăm să facem „chetă” să cumpărăm benzină ori motorină pentru a putea zbura. Aeroclubul este instituția cu cele mai mici salarii spre deosebire de alte entități ale domeniului. A avut mereu de suferit din această cauză. Aceste lucruri m-au impulsionat. M-am luptat cu sistemul, am fost oprit de la zbor în mod nejustificat de către instructor. Mi-a luat 2 ani să fiu angajat. Se întâmpla în 2005. Eram instructor voluntar și, în același timp, zburam în loturile naționale de planor și avion. După un an de la angajarea mea, m-am văzut ocupând postul de Comandant al Aeroclubului Clinceni. Trei ani mai tarziu, în 2008, am fost numit, printr-un concurs, Director Operațiuni Zbor, iar un an mai târziu, printr-o conjunctură, am fost numit Director General al întregului Aeroclub. Deși inițial am vrut să renunț, mi-am spus că pot „profita” de noul statut pentru a transforma Aeroclubul în ceva mai bun.
Ușor ușor totul a devenit foarte greu pentru că funcția este mai solicitantă decât meseria de pilot. Am vrut să renunț. Dar dorința de a proteja și dezvolta Aeroclubul m-au ambiționat și, iată că de 6 ani ocup aceast scaun.
Cum s-a schimbat Aeroclubul României de când ocupați acest scaun? Dar Aviația Sportivă?
ROTARU: Putem lua ca etalon Aerodromul Clinceni și sediul adiacent. Acum câțiva ani nu avea nici măcar o parcare, încălzire a clădirii, aveam un Xerox amărât alb-negru. Acum are o clădire renovată, mansardată, un părculeț cu avioane militare și civile pe care curioșii le pot admira îndeaproape, foișoare, hangarele renovate, aerodromul (pista și suprafețele adiacente) marcat. La fel am făcut în aproape toate locațiile. Anual am modernizat cam 2 Aerocluburi. Mai mult, am autorizat 6 aerodromuri conform normelor europene. Am generat documentație nouă, pe noile reglementări europene, pentru tot ceea ce înseamnă parașutism, planorism și zbor cu motor. Am angajat foarte mulți tineri, pentru că atunci când am ocupat acest post exista un vid de personal. Apoi am calificat acest personal.
Am reparat foarte multă tehnică: 2 Zlin 50, 4 Zlin 142, am restaurat planoare.
În momentul de față, Aeroclubul deține 150 de parașute funcționale, dintre care 6, americane, fiecare în valoare de 15.000 de euro, fiind cele mai sigure parașute de tandem din lume.
Am reușit să duc în 5 ani instituția către normalitatea europeană şi am devenit, totodată, foarte vizibili, pentru a fi protejați de anumite interese, precum momentele în care terenurile aerodromurilor au fost puse în pericol de potențialii dezvoltatori imobiliari. Sunt lupte dificilie pentru a prelua terenurile de zbor. Dar de fiecare dată am învins. Din fericire, oamenii au început să nu se mai joace cu legea, intrăm într-o normalitate.
Pe lângă asta, în 2010 am schimbat modul de finanțare al instituției, printr-o Hotărâre de Guvern. Astfel, din acel moment, putem primi venituri și subvenții proprii. Astfel, dacă cineva dorește să plătească să zboare, o poate face. Înainte, banii încasați de la cei care făceau asta se duceau la bugetul de stat, nu în fondurile noastre.
Alte probleme cu care vă confruntați în viața de manager?
ROTARU: Cea mai mare problemă o avem cu salarizarea. Suntem instituție publică. NU ar fi bine nici să nu fim, căci nu ne-am permite, realistic vorbind, să întreținem toată infrastructura, logistica.
foto: Dan Rusu
Citește mai multe despre acest subiect pe cariereonline.ro.