Hobby. Cât contează ce facem în timpul liber pentru ceea ce suntem ca indivizi. 3 sugestii de hobby-uri pentru domni (și, de ce nu, doamne)

Hobby. Cât contează ce facem în timpul liber pentru ceea ce suntem ca indivizi? Mult, vă garantez!

Societatea ne-a transformat cumva în niște roboței care acționează mecanic. Ne-am acomodat cu sunetul alarmei, cu timpul pierdut în trafic, cu programul de lucru pe care de cele mai multe ori îl depășim și cu cele câteva momente petrecute în fața televizorului, seara, când ajungem acasă. Fie că avem curajul să o recunoaștem sau nu, am devenit sclavii rutinii zilnice.

“Fără pasiune, inteligenţa e o moară de vânt spânzurată în vid”, spunea Vasile Ghica.

Ce știu eu despre pasiune este că îți dă energie, curaj, optimism, entuziasm, perseverență.

Poate că atunci când stăm de vorbă cu un om pasionat de ceva ni se pare că acesta trăiește într-o lume a lui. Oamenii pasionați au un magnetism aparte, care combină misterul cu o ușoară nebunie. Cu toate acestea, noi – cei din “afara” pasiunii lor, îi admirăm. Par conduși de o forță invizibilă, curajoși în a își trăi viața și visurile indiferent cât de mari sau mici sunt, cât de prostești sau de nebunești, fără a se lăsa conduși de prieteni, familie, condiții economice.

De ce este importantă pasiunea în viața noastră?

Pasiunea ne face unici și valoroși. Unii ascultăm rock, alții mergem cu bicicleta sau sărim cu parașuta. Pasiunile sunt o declarație despre cine suntem. Prin ele ne facem un cerc de prieteni, alături de care împărtășim valori comune. Pasiunile ne lărgesc astfel orizonturile și ne definesc, pentru ca mai devreme sau mai târziu să ne ducă pe drumul rezervat nouă.

Pasiunea, hobby-ul, ne ajută să ducem o viață liniștită, ne ține departe de grijile cotidiene. Practicarea unei activități în timpul liber generează multiple beneficii în viața noastră, în special prin faptul că ne ajută să creștem calitatea timpului liber, ne ajută să reducem stresul, să creștem puterea de concentrare. Cu cât suntem mai ocupați și mai solicitați în viața profesională, cu atât avem mai multă nevoie de un hobby în care să “refulăm”, cu ajutorul căruia să ne descărcăm emoțional și să ne deconectăm.

Hobby-urile ne oferă șansa de a cunoaște oameni noi

Practicarea unui hobby ne dă ocazia de a cunoaște oameni noi, cu aceleași interese.

Totodată, cum trăim într-o lume digitală în care nici nu realizăm cât de ușor suntem izolați de realitate – prin prisma dispozitivelor pe care le avem în față, prin hobby-uri avem ocazia să privim lumea din afara lor și să socializăm real, nu virtual.

Practicarea unui hobby ne redă încrederea în propria persoană

Dezvoltarea unei pasiuni poate fi o modalitate excelentă în a ne regăsi motivația, dar și a ne crește self-estem-ul. Un hobby ne oferă libertatea de a încerca lucruri noi, fără teamă de eșec. Asumându-ne riscuri și atingând diverse obiective, vom constata cum ne crește încrederea în propria persoană, vom deveni eficienți și capabili de succes și în alte domenii ale vieții.

Da, practicând un hobby ne transformăm în mai buni profesioniști

Așa cum am spus, atingerea performanței sau a obiectivelor într-un hobby generează succesul și în plan profesional. Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea hobby-urilor ne dezvoltă atenția, puterea de concentrare și creativitatea.

Întrucât practicarea unei pasiuni presupune stabilirea de obiective, asumarea de riscuri, rezolvarea de probleme, depășirea de obstacile și colaborarea eficientă cu alte persoane, odată ce dobândim toate acestea prin, până la urmă… joacă, cu siguranță vom putea să le implementăm și în viața profesională.

Să-ți recomand un hobby… sau câteva

Pe lângă călătorii, mers pe munte sau cu bicicleta, fotografie, alergare sau fitness, m-am gândit să îți sugerez și câteva activități de timp liber care necesită ceva mai multă documentare și mult exercițiu. Se întind pe termen lung dar, odată atinse, oferă mari satisfacții.

  • Cursuri de zbor

Cu planorul sau cu avionul ultraușor, obținerea unei licențe de pilot presupune foarte multă documentare, însă domeniul te pune în legătură, și ți-o spun din experiență, cu oameni foarte faini. Ca să nu mai spun de trăirile și de perspectivele pe care le vei avea în aer.

Un loc în care poți obține o licență de zbor sau încerca, mai întâi dacă îți place și te va prinde zborul este Aeroclubul României. Ia legătura cu ei dacă ți-am trezit interesul cu aceast potențial hobby și află mai multe detalii. Costurile, că sigur asta va fi prima întrebare pe care le-o vei adresa, sunt situate între 2.000 și 4.500 de euro.

  • Parașutism

Pe lângă Aeroclubul României, cu sedii în 15 orașe din România, pentru Clinceni, la 30 de minute de București, mai poți apela la cei de la Romanian Parachute Association. Costurile pentru licențiere sunt undeva la 1.500 de Euro, licența se obține relative ușor, iar distracția atinge cote mai înalte decât înălțimea de salt. 

  • Cursuri de drift

Dacă îți plac mașinile și te-a încântat mereu ideea de a știi să controlezi un autovehicul peste limitele sale, aici este locul tău. În plus, activitatea a devenit și sport oficial în România, există o Federație de Drift. Ți-aș povesti mai multe despre, dar am să îți las acest articol în care am scris despre drift. După cum vei citi, odată ce crezi că ai început să stăpânești mașina, vei putea participa la competiții specifice, etalându-ți astfel skill-urile.

Personal, mi-am propus ca în 2017, pe lângă a ajunge în noi destinații, să urmez și sun astfel de curs. Nu doar pentru fun-ul pe care îl generează, ci și pentru partea sa educativă, prin care, cunoscând limitele autovehiculului, voi știi să îl controlez și în situații neplăcute, în trafic.

 

Tu ce ți-ai propus să faci/înveți nou în 2017?

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*