#OameniAiAviației: Ioan Istrate (John Balon) – un român, la majoratul carierei în lumea lui Jules Vernes

‹John Balon›, așa i se spune în lumea aviatorilor. După buletin însă – Ioan Istrate. Are 47 de ani și a absolvit Managementul Turistic și Comercial, parcă intuind cariera la care a ajuns: organizator de expediții aeriene, cu balonul.

Acest ‹Jules Verne al României› a ajuns să fie, cu trecerea timpului, un manager al propriului business, după ce, ani de-a rândul, a lucrat în corporație, ca noi toți.

John Balon› este cel mai puternic promoter al activității de zbor cu balonul cu aer cald din România și organizator al evenimentelor adiacente acestei activități aeronautice.

zbor cu balonul

Am stat de vorbă cu el și am aflat nu doar cum ‹l-a prins microbul zborului›, ci și ce l-a învățat Aviația în toți anii de activitate și ce sfaturi are pentru aspiranți, din perspectiva zburătorului care tocmai își serbează ‹majoratul› aeronautic. Ioan Istrate navighează pe curenții de aer de 18 ani și consideră că abia a citit cuprinsul manualului de zbor. Toată viața înveți, cel puțin în acest domeniu.

Cum a apărut Aviația în viața Dvs.?

John Balon: Contactul cu lumea Aviației a venit prin intermediul unei sarcini de serviciu, în momentul în care proprietarul companiei de evenimente la care lucram, a decis  să achiziționeze un balon cu aer cald. Ocazie cu care, am primit sarcina de a mă ocupa de acest proiect. Am început să mă documentez cu privire la acest tip de aparate, atât din punct de vedere  tehnic  (principii de zbor, limitări în exploatare, reglementări aeronautice etc.), cât și din punct de vedere comercial, prin căutarea de oferte de la producători, negocieri, alegerea ofertei finale și stabilirea cadrului contractual.

Totul a culminat cu achiziția balonului cu aer cald, în iunie 1998, de la un  producător maghiar. Ulterior, când s-a adus în discuție licențierea a doi piloti ai firmei care să opereze aeronava, am fost unul dintre cei aleși.

Ce înseamnă Aviația pentru Dvs.?

John Balon: Aviația ocupa un loc extrem de important în viața mea. Pe de o parte, pentru că, prin intermediul baloanelor cu aer cald îmi castig existența. Pe de altă parte, Aviația și zborul îmi asigură acea liniște supremă, acea senzație incredibilă de libertate și de nesfârșit pe care o ai cand ești în zbor cu balonul cu aer cald.

Este un sentiment greu de descris în cuvinte, este un sentiment ce trebuie trăit.

Ați putea să îmi spuneți 3 lucruri pe care le-ați învățat cu ajutorul Aviației?

John Balon: În primul rând, să fiu mai rabdator. În general, în Aviație nu e ioan istratebine să te grăbești, mai ales cu privire la deciziile importante. Apoi, am mai învățat că oricât de mult ai munci și oricât de determinat ai fi, sunt unele lucruri pe care nu le poți controla și trebuie să le iei ca atare. Iar unul dintre ele este vremea. Nu în ultimul rând, am învățat să mă bazez mai mult pe oamenii cu care lucrez. Să deleg din responsabilități și să mă concentrez pe ceea ce este mai important în activitatea mea.

Un sfat pe care l-ați da eului Dvs., atunci când s-a apucat de zbor și a pășit în lumea Aviației?

John Balon: Cel mai important sfat pe care mi l-aș da la debutul în Aviație ar fi acela de a nu uita că în meseria asta niciodată nu ești suficient de pregatit . Tot timpul ai de învățat, cu fiecare zbor acumulezi experiență, căci următorul nu va semăna cu cel din urmă.

Acum că vă aflați la majoratul activității aeronautice… ce sfaturi ați putea oferi aspiranților?

John Balon: Să nu renunțe! Oricât de greu li s-ar părea la început. Dacă au ales acest drum, să meargă până la capăt. Satisfacțiile sunt enorme!

Aș mai putea să le sugerez să învețe permanent din greșeli, ale lor sau ale altora. Să țină cont și să aibă mereu în minte că în acest domeniu experiența se dobândește încetul cu încetul, cu fiecare zbor făcut, cu fiecare acțiune la care participă.

Nu în ultimul rând, i-aș sfătui să nu se pripească. Să calculeze bine și să analizeze corect toate aspectele, când sunt puși în fața luării unor decizii.


*dacă vreți să pășiți și voi în lumea lui Jules Vernes, nu aveți decât să îl contactați pe John Balon, pe pagina sa de Facebook sau pe site.


Oameni ai Aviației”. Proiectul care va inspira generații întregi, căci asta am căutat atunci când mi-am dat seama că vreau să îmbin pasiunea pentru Aviație și talentul pentru scris cu impactul pe care îl au poveștile scurte, postate online. Recunosc, să găsesc o utilitate socială acestui blog, cât și paginii de Facebook.

Oameni ai Aviatiei

De câte ori nu te-ai întrebat cum este în “culisele” unei profesii? De câte ori nu te-ai întrebat ce i-a determinat pe unii oameni să urmeze o cale, sau ce i-a învățat pe ei profesia? De câte ori nu ai căutat motivație și inspirație să urmezi o cale?

Ella Fitzgerald spunea “să nu renunțăm la ceea ce ne dorim să facem căci, acolo unde există DRAGOSTE și INSPIRAȚIE, nu vom da greș”.

Eu am să încep, prin „Oameni ai Aviației”, să îți ofer INSPIRAȚIE.

Ne citim la episodul următor!

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*