8 dimineața. Abia fac ochi și, din reflex, verific Facebook-ul. Mesaj de la un bun prieten: Dacă ai chef să zbori azi, hai la Clinceni. Să ajungi până în 9.30-10.
Îi confirm venirea și, extaziat, nici nu știu ce să fac mai întâi. Cert este că m-am echipat de plecare mai rapid chiar și decât prevăd standardele militare.
Habar nu aveam că voi avea parte de o experiență pe care voi avea să o numesc Lecția de zbor de sâmbătă dimineață…
-Comenzile sunt la tine. Mergi pe calea de rulare până în capătul pistei.
-Confirm!
Nici nu ajungem bine în capătul 06 L(eft), că primim acordul de a intra pe pistă pentru a decola. Orientez botul avionului în axul ei, iar pilotul de drept îmi spune să bag motorul în plin. Câteva secunde mai târziu, ridic botul. Avionul se desprinde și, după un scurt palier, începem să câștigăm înălțime. Bucureștiul ni se dezvăluie la orizont.
-Fă un viraj la dreapta și mergi spre pădurea aia. Acolo e Măgurele. Urcă până la 900 de picioare, cu o viteză de nu mai puțin de 120 de km/h.
-Confirm.
Rând pe rând, alte task-uri. Desenez, în dimensiunea paralelă a Icarilor, de printre nori, drumurile pământene. Le urmez conturul fidel, la câteva sute de metri deasupra. Nu sunt mulțumit de cum stăpânesc aparatul de zbor. Simt că următorul viraj va fi mai bun, dar mă trezesc imediat la realitate micile turbulențe: sunt doar un pui caruia abia i-au crescut aripile, mai am de zburat până să ating perfecțiunea plutirii vulturilor.
-Hai să le facem o surpriză unor copii, îmi spune coechipierul, anunțând venirea printr-un sms.
Ne îndreptăm spre Singureni, să facem câteva treceri pe lângă un orfelinat, unde câteva maici franciscane se îngrijesc de soarta unor tineri năpăstuiți.
Copilașii ne așteaptă în curte și ne fac cu mâna. Le răspundem din aripi și zburăm mai departe.
-Hai să trecem și pe la mama, prin Bragadiru, spun eu, îndreptând botul avionului pe direcția corespunzătoare.
Îmi văd casa și orașul copilăriei de la câteva sute de metri.
Ne întoarcem către Clinceni. Descriu, cu indicații, un viraj larg, pentru a ne axa pe pistă, pentru aterizare. Aterizarea, ca și decolarea, se execută în contra vântului. Pe pantă însă… surpriză. Direcția curenților de aer se schimbă. Vântul îmi bate din lateral.
Compensez. Pământul se apropie. Prietenul îmi reduce gazul, eu trag puțin de manșă. Roțile principale ating pista. Rulăm, din inerție, apoi ieșim pe calea de rulare, pentru a parca în fața hangarului.
Lecția de zbor de sâmbătă dimineață s-a terminat. Zămbesc satisfăcut. Chiar îmi era dor să fiu acolo, sus, iar prietenul meu este un pedagog desăvârșit!
*Dacă vrei să ai parte de o experiență asemănătoare și să fii copilot, lasă-mi un comentariu cu emailul tău și te voi îndruma în acest sens.