Este mereu cel „responsabil” că nu ajungem la timp în vacanță și văzut ca cel care lovește cu ciocănașul în roțile vagoanelor. În realitate, este un manager al situațiilor de criză, iar singurul MBA pe care îl are este tăria de a trece peste momente care pe mulți i-ar face nu doar să renunțe, ci și să urască ziua în care și-au dorit să urmeze această meserie. Am fost, timp de o zi, în pielea unui mecanic de locomotivă. Am văzut, prin ochii acestuia, cum arată pasiunea, riscul, stresul sau chiar moartea, la 160 de kilometri pe oră.
Robert Chetreanu are 38 de ani și de zece ani ascultă „glasul roților de tren” din cabina locomotivei. În cazul său, pasiunea pentru această meserie a fost moștenită de la tată, care a bătut, la rândul său, zeci de ani căile ferate din România. Cu toate că stătea mai tot timpul departe de familie, părintele său nu a încercat nicio secundă să îl convingă să facă altceva. I-a expus avantajele și dezavantajele meseriei de mecanic de locomotivă și l-a lăsat să își urmeze visul.
Întâi îl înveți până la ultimul șurub, apoi îl conduci. Prin „parcare”
Cariera unui mecanic de locomotivă începe de jos, de la nivelul șinelor. Până să ajungă la înălțimea de doi metri a postului de comandă, acesta trebuie să parcurgă teancuri de cărți, să se murdărească pe mâini „până la coate”, să învețe fiecare părticică a mașinăriei de sute de tone. Abia apoi, încep manevrele de conducere, în gară. După ce locomotiva a devenit o prelungire a corpului tău, ieși pe „traseu”. Acesta este, de fapt, adevăratul test. Dacă ești slab de înger, mai bine renunți. Dacă nu te pierzi ușor cu firea și reușești să stai cu simțurile în alertă continuu, felicitări! Tocmai ai obținut permisul de mecanic de locomotivă și dreptul de a transporta pasageri.
„Când m-am hotărât să fac asta, te angajai întâi mecanic, la revizii. Începeai de jos și era gratuită obținerea permisului. Acum, te înscrii la Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR, plătești o taxă de școlarizare și te pui direct cu burta pe carte”, povestește Chetreanu,în timp ce își face gimnastica de dimineață – urcarea pe treptele înalte ale locomotivei.
Îl așteaptă mai bine de doisprezece ore departe de casă. Ziua de lucru a unui mecanic de locomotivă începe cu vreo două ore înainte de îmbarcarea pasagerilor. Se prezintă la depou, unde I se testează, înainte de toate, alcoolemia. Verifică locomotiva, primește un tabel „la minut” al traseului, i se semnează hârtia care atestă buna funcționare a trenului, și abia apoi îl poate duce către peron.
Este ora 7.30, dimineața. Suntem în IR 1581, pasagerii s-au îmbarcat și pornim cele cinci motoare ale locomotivei. La ora 9.30 trebuie, conform tabelului pe care îl avem în fața ochilor, să fim în Gara Constanța. Nu avem alte opriri pe drum, trenul nostru este un Inter-City care va „zbura” cu 160 de kilometri pe oră până la destinație. Exceptând o mică zonă, de vreo doi kilometri, pe pod la Fetești, unde se lucreză și vom fi nevoiți să „mergem la relanti”.
Nici nu ieșim bine din zona gării și locomotiva de 200 și ceva de tone apropie suta de kilometri pe oră. Nici nu ai zice că, pe lângă propria greutate, mai trage încă pe atât. O ajută cele cinci motoare care însumează peste 5.000 de kilowați, adică mai bine de 7.000 de cai putere. Mai greu este, în schimb, să o oprești. „Un marfar oprește, în regim de urgență, în 900 – 1000 de metri. Un tren de pasageri în aproximativ 800”, mi-a spus mecanicul.
Citește continuarea acestei povești pe cariereonline.ro.