Meserii care se sufocă în România. Cum reuşesc medicii să supravieţuiască în ţară

Stomatologia rămâne una dintre specializările universitare care stârnesc mare interes în rândul tinerilor. Aproape zece candidaţi pe un loc fără taxă reprezintă concurenţa anunţată pentru sesiunea de admitere din acest an la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Bucureşti. După terminarea facultății, neavând oportunități în țară, cei mai mulți iau drumul Occidentului.

Cât de riscant e patriotismul profesional

Marius Florian Călinescu face parte din categoria patrioților care au ales și au izbutit să facă ceva în România cea cu bune și cu rele. A absolvit UMF Carol Davila în 2008, după ce, odată cu terminarea unui liceu cu profil sportiv și puțină aplecare către mediul clerical, le-a ascultat sfatul părinților și s-a înscris la Stomatologie. În prezent, după multiple colaborări, Marius este atât medic, cât și manager în propriul său cabinet. O dovadă că se poate.

„Toată clasa a XII-a am făcut mai mult meditații decât școală, cam de cinci-șase ori pe săptămână. Am învățat, am intrat cu ușurință, dar nu am și terminat la fel. A trebuit să mă întrețin singur de prin anul II și să mă împart între job și facultate. Am muncit mult. La un moment dat, am început o colaborare cu un producător de produse de igienă dentară. Ulterior, am avut oportunitatea de a lucra alături de un coleg, în cabinetul mamei sale. O adevărată ocazie, căci, ca student, este greu să ajungi să tratezi pacienți. Lumea e reticentă la tinerii neexperimentați”, își amintește dentistul.

După patru ani petrecuți în cabinetul în care s-a format, Marius a dat piept cu provocările și decepțiile. S-a hotărât, asemeni majorității absolvenților, să plece în străinătate. A ales Anglia și s-a angajat la un cabinet din centrul orașului, pe Harley Street.

„Era cabinetul unei doctorițe cu care lucrasem imediat după admitere, ca să aflu cu ce se mănâncă stomatologia. În București avea un cabinet destul de dotat pentru perioada respectivă și, prin urmare, mă așteptam ca în Anglia să aibă ceva și mai modern. M-am înșelat. Cum nu îmi puteam coborî nivelul profesional, a doua zi am și întrerupt colaborarea cu ea.”

Având actele făcute pentru munca în Anglia, a hotărât să mai facă o încercare. „M-am angajat în Liverpool, la un alt cabinet stomatologic. În două luni nu am simțit o evoluție în activitatea acestora, aveau clienți puțini, așa că am hotărât să mă întorc în țară. Atunci am realizat că, așa cum este ea, îmi iubesc țara”, povestește Marius.

Citește povestea lui Marius în cariereonline.ro.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*