Selfie -ul, de la narcisism la artă

Selfie-ul, în mod uzual și normal, este doar o apucătură “narcisistă” a unora dintre noi. Sau asta am văzut noi în el. Reprezentanții Saatchi Gallery, o celebră galerie de artă din Londra, înființată în 1985 chiar de către creativul Charles Saatchi, co-fondator al agenției de publicitate cu același nume, au însă o altă viziune despre el. Aceștia vor să îl smulgă din zona presupus narcisistă și să îl prezinte ca pe “o formă îndelung practicată de exprimare de sine”. Astfel, ei pun la cale o expoziție inedită – Selfie to Self-Expression.

Selfie to Self-Expression va prezenta portretele unor artişti clasici gen Vincent van Gogh, Rembrandt şi Velazquez, precum şi ale unor artişti contemporani controversaţi gen englezoaicele Tracey Emin şi Juno Calypso şi artistul de origine turcă Kutluğ Ataman alături de imagini mai apropiate de ceea ce înţelegem noi prin seflie, şi anume imagini precum celebrul selfie făcut de preşedintele american Obama la funeraliile lui Nelson Mandela, din 2013 sau fotografia pe care actorul Benedict Cumberbatch şi-a făcut-o în timp ce era asaltat de presă la Festivalul Filmului Internaţional de la Toronto, în 2014.

Expoziţia, ce se vrea a fi “o perspectivă convingătoare asupra potenţialului istoric şi creativ al selfie -ului”, după cum susţine directorul galeriei, va cuprinde şi selfie-uri ale unor oameni obişnuiţi, contemporani. Aceștia sunt provocaţi să-şi posteze pe site-ul galeriei, până pe 31 martie când expoziția va fi inaugurată, cele mai reuşite selfie-uri, în cadrul “SaatchieSelfie competition”, un concurs în urma căruia câştigătorii vor fi premiaţi cu câte un telefon Huawei şi cu “o experienţă fotografică de nepreţuit”.

Ai fi crezut că selfie -ul va ajunge artă?

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*