Am încercat să stau deoparte de acest subiect, dar sincer nu mai pot. Recunosc că m-a inspirat și postarea matinală a unui prieten, ultramaratonist, printre altele.
Este vorba despre subiectul ultimelor zile: Gabriela Firea (sau Fierea, că ambele îți lasă același gust amar) s-a hotărât să interzică evenimentele publice care afectează circulația în București. Nu mai vrea să închidă străzi pentru niciun eveniment sportiv sau cultural.
Ideea nu este rea. Poți să mă înjuri (ai casetă de comentarii mai jos). Facebook-ul însă a explodat. Este plin de furia „alegătorilor” cu spirit civic, de sufragerie, care s-au revoltat de această decizie și dau exemple despre cum astfel de evenimente au loc „afară”.
Adevărul este că degeaba ne comparăm cu alte state occidentale. Acolo există infrastructură. Noi de ce nu umplem un stadion care a costat cat zece atunci când au loc concerte importante? Nu ar fi mai elegant și mai ușor de organizat decât în stradă?
Lăsând deoparte asta, există și o parte negativă. Un prieten muzeograf la MNIR îmi spunea că Instituția va fi afectată dacă se va lua controversata decizie, căci nu de puține ori își extinde evenimentele culturale și pe străzile dimprejur. Poate, în acest caz, se va face o excepție, fiind vorba de străzi pietonale.
O soluție care să mulțumească pe toată lumea ar fi ideea prietenului care m-a inspirat să scriu aceste rânduri. Dragoș Roua, despre el este vorba, este ultramaratonist. Participă anual la foarte multe competiții „în afară” și are termeni de comparație suficient de valizi pentru a da și o soluție „de compromis”: aceea că primarul ar trebui să se sfătuiască cu organizatorii și cu participanții evenimentelor (în principal sportive) și să găsească împreună trasee în primul rând mai frumoase și mai „turistice” și, în al doilea rând, care să încurce mai puțin urbea.
În continuare, am să redau postarea lui Dragoș:
„Eu nu ma consider cine stie ce alergator, n-am nici 5 ani de cand fac asta asa, mai regulat. Am alergat si eu cateva maratoane, pe la noi si pe-afara, si ultra-maratoane, intre 70 si 220 de kilometri. Ca mi-a placut, nu de alta. Si o sa mai alerg, tot fiindca-mi place.
Am alergat, de exemplu, Maratona di Roma. Un traseu superb. Alergi cu gura cascata. Cam 35 de kilometri e traseu turistic. Si o buna parte din el se desfasoara pe stradute inchise traficului rutier.
Am mai alergat, ca sa fiu sincer pina la capat, si Viena City Marathon. Alta superbitate de oras. Din nou, e clar ca organizatorii vor pur si simplu sa se dea mari cu frumusetea orasului lor. La un moment dat intri chiar in Gradina Botanica din Viena (coincidenta, si ea inchisa traficului rutier).
Si ajungem si la Maratonul International Bucuresti. Unde pleci din fata Casei Poporului (o sinistrosenie de cladire, numai buna de aratat turistilor japonezi, pentru poze, 5 minute, si dup-aia gata), tai brutal centrul si te duci pina la Piata Alba Iulia (obiectiv turistic major, dealtfel) si te mai tarasti pina la Arena Nationala, unde nu intri, Doamne Fereste, dai doar o tura, pe-afara, cat sa ti se faca pofta. Si apoi te mai intorci pina in centru, te mai cateri pe Victoriei un pic, mai dai o talpa pina la Eroilor, si aia e. (Traseul s-a modificat anul trecut, dar nu intr-un mod spectaculos pozitiv, dimpotriva, ne-am bagat prin tot felul de maracini.)
Ce vreau sa spun e ca in toate evenimentele sportive de masa gen maraton, implicarea orasului organizator este extrem de puternica, din punct de vedere turistic si comercial. La noi, traseul maratonului e un compromis jalnic intre dorinta de a realiza un parcurs cat de cat alergabil si a ne da mari, ca oras, cu niste betoane. A iesit o struto-camila, in care se face intotdeauna mult mai cald decat se asteapta lumea si in care eforturile organizatorilor (pe care le respect) nu reusesc niciodata sa faca fata asteptarilor alergatorilor. De turism ce sa mai vorbim.
Din acest punct de vedere, Maratonul International Bucuresti este un fail. E un maraton, e al orasului Bucuresti, dar e un fail. Nu arata o fata reprezentativa a Bucurestiului si blocheaza (mult) prea mult trafic. (Pina una-alta, centrul Bucurestiului e deschis masinilor, desi si mie mi-ar placea sa avem un centru pietonal – pina nu vom avea o infrastructura care sa permita asta, aia e, respiram ce-am fost in stare sa construim).
Vreau sa le reamintesc alergatorilor din Bucuresti ca exista deja maratoane organizate in parcuri (Maratonul Reintregirii Neamului, in IOR, 13 ture). Desi se organizeaza pe 1 Decembrie, mie maratonul ala mi se pare mai alergabil decat MIB.
Cum ar fi, zic si eu, asa, de-o idee, sa ai un maraton care pleaca frumos cu o tura de Herastrau (cu care ai acoperit deja 7km) te urci pe podul Grant (sau, de ce nu, peste pasajul de la Basarab, ca tot e cel mai lung din Europa), dupa care intri in Gradina Botanica, apoi in parcul Izvor, apoi in Cismigiu, si te intorci frumusel pe Victoriei, la umbra, elegant, pina la Guvern si apoi pe Kiseleff, la pas marunt, pina in Herastrau. Unde mai dai o tura, de recovery.
Nu blochezi centrul, traficul se intrerupe cateva ore pe niste artere (importante, dar nu centrale) si ai si un super traseu.
Si acum faza cu strazile si hipstereala.
In Bucuresti exista zeci de spatii superbe, de care nu stie aproape nimeni. Pina acum 2 ani nimeni nu stia de gradina Eden, de exemplu, si abia acum a aflat lumea de spatiul M60, care e gard in gard cu piata in care se tot organizeaza concerte.
De ce sa nu faci evenimente in casutele / curtile / spatiile astea, pe care cu siguranta Primaria ti le-ar da mult mai usor? De ce? Ca sa te bagi in ochii oamenilor pe Matasari sau mai stiu eu pe ce strada? Am fost la cateva garage sale-uri organizate in aceste locuri ferite, si spatiile sunt perfecte pentru evenimente gen Street Delivery (care poate fi rebranduit). Au un farmec extraordinar si un potential de eveniment mult mai mare decat o strada, care, ca sa zic asa, a fost construita ca sa treci prin ea, nu sa stai in ea.
E inca mult, mult mai usor sa injuri si sa te dai destept, decat sa fii atent si sa observi oportunitatea in fiecare (aparent) obstacol.
Partea neplacuta e ca, injurand si dandu-te destept, te alegi si cu tensiunea crescuta si cu dudele schimbate fix cum NU vrei tu (ca doar de-aia injuri, nu?).
Cum ar fi sa te duci frumos la doamna Firea si sa ii explici ca are foarte multa dreptate, ca e foarte inteligenta, asa, structural, la nivel macro, si ca noi, alergatorii, stim mai bine cum devine tehnic treaba asta cu organizatul de maratoane? Si ca o sa facem noi un alt traseu, unul misto de tot, intrerupem doar putin circulatia, ea e fericita, noi ne facem treaba, si pam-pam”.
Și aici ajungem la titlu: Nu ar fi bună, în astfel de situații, o masă rotundă la care să se așeze și reprezentanții vizați de astfel de decizii? Căci un brainstorming poate da naștere la lucruri mult mai frumoase decât un „război” al activiștilor online cu decidenții?
În încheiere aș mai vrea să spun că democrația pe mâna celor mulți, din popor, este cea mai puternică armă. Vezi Brexit. Dar pentru asta trebuie să mergi la vot ;).